Loading...
 Sfatul Țării Românilor de Pretutindeni
Aristide Buzuloiu / Site ATITUDINI
Aristide Buzuloiu

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 
În căutarea unor soluții la
Criza Datoriilor de Stat

1. Nu putem admite că această criză nu a fost provocată cu bună știință și că nu este în continuare controlată strict de cei care au provocat-o. În epoca noastră este de neconceput ca foruri economico-financiare de complexitatea celor existente să fie păcălite sau să se poată singure înșela într-o chestiune cum ar fi mărimea datoriei publice a unor state ca Grecia, membre ale comunității euro! Nu putem accepta explicația lor: chipurile, au descoperit prea târziu că s-au făcut cheltuieli mult peste ce ne puteam permite! Dimpotrivă, dacă dăm timpul înapoi constatăm că statele, adică guvernele și autoritățile locale, bașca persoanele particulare, au fost încurajate să cheltuiască fără grija surselor din care se vor achita de datorii! Părea simplu: te împrumuți din nou ca să achiți datoriile!

Este evident că ni s-a întins o capcană seducătoare. În această capcană nu era firesc să cadă atâtea guverne, practic toate. Instalarea acestei crize nu era cu putință fără complicitatea dintre Marea Finanță Internationala - MFI și guvernele respective, fără aducerea la putere a unor guverne obediente față de MFI, care să intre în acest joc financiar al falimentului de stat. Guvernele și însăși Uniunea Europeană au colaborat în acest sens cu creditorii, adică cu Marea Finanță Internațională - MFI, aservind Europa unor interese obscure, secretizate cu mare grijă.

2. Sunt mai multe soluții pe care ni le oferă analiștii cu acces la mass media, toate având ca efect reducerea gradului  de suveranitate a statelor europene, a celor din zona euro în mod deosebit, mai direct.

Situația statelor vizate de criză seamănă cu mecanismul cel mai des folosit în privatizările mari din România: Combinatul Galați, de exemplu, a fost adus în stare de faliment, nu mai producea profit din diverse cauze, ușor de îndepărtat dacă „se voia”. Dar se voia altceva, se voia privatizarea, adică schimbarea proprietarului. Pentru guvern, guvern de trădători ai intereselor naționale, a fost ușor să vândă Galațiul mult sub-evaluat, pretextând lipsa de rentabilitate a Combinatului, îndatorarea acestuia. Noul proprietar a luat decizii logice, firești, care de azi pe mâine au schimbat situația: după câteva săptămâni Combinatul a devenit rentabil, produce profit, dar nu pentru statul român, pentru români, ci pentru proprietarul străin, multi-național…

3. Statele europene, majoritatea, sunt îndatorate ca niciodată de mult! Dar nu sunt datoare statele sărace la statele bogate, cum te-ai aștepta, ci datoriile sunt contractate între stat și instituții financiare internaționale. Cam toate statele au datorii la bănci! Începând cu Statele Unite ale Americii, statul cel mai puternic, și sfârșind cu cele mai prăpădite state africane, toate statele sunt îndatorate „la bănci”! Bănci care nu aparțin niciunui stat, ci au statut internațional, mai exact spus, sunt transnaționale, supranaționale, nu dau socoteală în fața niciunui parlament sau guvern. Dimpotrivă, în fața lor dau socoteală guvernele. Guvernele marionetă care au acceptat jocul criminal al îndatorării sunt menținute la putere sau, dacă e nevoie să mai fim o dată amăgiți, guvernele vinovate cad și vin altele, mai obediente.

3. În Italia și Grecia au fost numiți noi prim miniștri. Persoanele în cauză nu ar fi avut nicio șansă să ajungă la guvernare în urmă cu câteva luni. Au ajuns azi, dar nu prin votul alegătorilor, nu după o campanie electorală în care alegătorii au putut afla ce soluții sunt în competiție și au ales soluția care le convine! S-a mimat starea de colaps, statul ajuns pe marginea prăpastiei, a falimentului etc. Democrația nu mai avea timp să funcționeze așa că s-a renunțat la ea și lumea, adică grecii și italienii, s-au trezit cu noi prim miniștri impuși nu se știe clar prin ce mecanism scamatoresc. Abia după ce au fost numiți – nu aleși prin vot popular!, lumea a aflat că cei doi premieri fac parte din guvernul invizibil, mondialist, care pregătește mondializarea unei guvernări unice, cea numită de George Bush bătrânul Noua Ordine! (Majusculele majestății, ale respectului public pentru noua orânduire, sunt obligatorii!… Vreau să se noteze acest lucru în dosarul meu!)

4. Schema ar fi următoarea: guvernele au fost „ajutate” de organisme internaționale, adică au fost împinse la măsuri iresponsabile, în primul rând la cheltuieli nesăbuite, inclusiv fraudări masive din banul public. Sursele autentice de venituri, sursele primare – producția materială, industrială sau agricolă, au fost neglijate în favoarea serviciilor, care pot produce doar iluzia unei economii sănătoase dacă nu vin să completeze sursele primare. Corupția este strașnic protejată, nu cumva să fie descurajată de justiție, iar ea însăși, justiția, este reorganizată pentru a deveni instituția publică cea mai coruptă! Serviciile secrete sunt orientate să descopere găinăriile și fărădelegile politicienilor prin care aceștia pot fi șantajiți. Și sistemul are grijă să promoveze în funcții de decizie numai politicieni șantajabili, care nu au nicio șansă să se opună ordinelor primite din partea celor care le-au vegheat ascensiunea nemeritată! Caz tipic, Traian Băsescu, unul dintre cei mai șantajabili politicieni din România, plin de păcate cumulate dinainte și după 1990. Este persoana cea mai implicată, practic, în distrugerea economiei românești. În proiectul său politic și al întregii noastre clase politice, inclusiv al opoziției, România anilor 2030 va fi o țară care va trăi de pe urma turismului și a agriculturii! Nici vorbă de industrie!… După chipul lui Băsescu se prezintă cam toată clasa noastră politică.

5. Cine sunt cei care au decis acest mers al lucrurilor? Foarte pe scurt spus, marea finanță internațională – MFI. Un răspuns aflat pe buzele tuturor! Nu este exclus, ci dimpotrivă, este extrem de probabil ca în spatele acesteia să existe însă o altă instanță, într-adevăr supremă, mult mai bine protejată sub aspectul secretizării. Deja finanța mondială, prin Trilaterală, grupul Bilderberg, CFR-ul din America etc., a lăsat să se afle cam prea multe ca să fie vorba numai de aceste entități. Ele au ieșit treptat-treptat la vedere ca să avem noi o țintă mai exactă în comentariile pe care le facem, să avem pe cine înjura sau blestema, să nu vedem ceea ce nu avem voie să vedem. Personal mă îndoiesc că „în vîrful piramidei” se află careva dintre instituțiile mai sus menționate. De curând a fost la București președintele (de onoare?) al Bilderbergului, un ins de o mediocritate totală, incompatibilă cu funcția… Se vedea pe el că este, de când se știe, un executant! Nu un ins de concepție, de decizie!…

Oricum, soluționarea crizei nu este legată de aflarea tuturor detaliilor privitoare la „vârful piramidei”. Este suficient să le înțelegem scopul și mijloacele! Și mai ales complicii!

6. Care este soluția? Se mai poate face ceva?

Primul lucru care trebuie făcut este să ne dăm seama dacă direcția spre care ne îndreaptă cursul evenimentelor este greșită sau nu. Nu este ușor să ne decidem asupra unei concluzii nete, tranșante, cu plus sau minus! Problemele cu care se confruntă omenirea sunt numeroase, diverse și deosebit de complexe. Bunăoară, acestor guvernanți nevăzuți li se reproșează decizia de a reduce drastic populația planetei… Cred că nimănui nu-i este greu să demonstreze că omenirea evoluează haotic și iresponsabil din acest punct de vedere, demografic! Inițierea și susținerea unei politici demografice mondiale nu poate fi decât o idee firească. Dacă e ceva de discutat și de contestat nu este această idee, ci felul cum va fi pusă în practică. Asupra acestei chestiuni suntem obligați să chibzuim cu toată seriozitatea, să nu ne împiedicăm în umanismul fals și găunos al unor protestatari de profesie, amatori de efecte ieftine asupra publicului.

În ipoteza că cineva ne va demonstra convingător că mergem în direcția cea bună, va fi norocul nostru să nu mai avem nimic de făcut, căci deciziile au fost luate și sunt decizii corecte până acum și, probabil, în continuare! În acest caz să-i lăsăm pe tovarăși să-și facă treaba mai departe, să nu-i deranjăm! Și să nu uităm să le mulțumim, chiar dacă nu vom ști niciodată cui mulțumim!… Îl așteptăm deci pe purtătorul de cuvînt al Noii Ordini Mondiale, care să ne explice bunele intenții și șansele de reușită ale stăpânilor săi.

…E foarte posibil însă ca, așa cum mă aștept, nimeni să nu ne poată demonstra că este normal și benefic pentru omenire ce se întâmplă din 1990 încoace, ba chiar mai dinainte cu câteva decenii sau mai mult. În acest caz, vom avea mult de furcă cu cei a căror acțiune riscantă și iresponsabilă ne-a adus în situația pe care azi o deplângem cu toții. Sunt teribil de bine organizați! Acest avantaj l-au avut dintotdeauna răufăcătorii în comparație cu bine voitorii și bine făcătorii omenirii: s-au organizat mai bine!… Și deocamdată ei comandă muzica ce se cântă pe planeta noastră. Au acționat în secretul cel mai mare, au beneficiat de toate mijloacele nepermise, eludând orice regulă și în primul rând regula democrației, a transparenței, a răspunderii, și nimeni nu i-a controlat sau pedepsit, când a fost cazul. Nici măcar nu au fost demascați ca lumea, în mod convingător, de către mass media. Dimpotrivă, mass media ascunde adevărul, esența realității pe care o trăim.

În aceste condiții mulți dintre noi cred că nu se mai poate face nimic împotriva acestor intriganți impostori, „maniaci ai controlului”, la nevoie criminali cu sânge rece, care au de partea lor forța aparent invincibilă a banului, a aurului.

După mintea mea însă, e la îndemâna noastră să redresăm orbita planetei, s-o repunem de traiectoria normalității, a demnității.

Prima condiție: să fie aduși la guvernare politicieni deciși să acționeze în folosul comunității naționale, adică pesoane care vor să îndrepte lucrurile, care au voința politică de a se opune, dacă este cazul!, politicii actuale sever controlată de Marea Finanță. Fără voința de a face ce trebuie nu putem ieși din criză! Avem nevoie de persoane care să nu poată fi deviate de la parcursul promis și asumat, persoane pe cât de capabile, pe atât de neșantajabile! Persoane care nu s-au angajat prin contracte și jurăminte de obediență față de entități secrete, necunoscute publicului. În fiecare țară, în fiecare comunitate se impune ca o obligație a autorităților să stimuleze și să pregătească asemenea persoane. Societatea civilă ar trebui să aibă preocupări specifice în acest sens, decisive pentru identificarea, pregătirea și impunerea în funcții de guvernare, de decizie a unor persoane de încredere! Cuvîntul societății civile, premergător scrutinului electoral, trebuie să fie precumpănitor!

7. Toate strategiile de salvare se izbesc de zidul insurmontabil al datoriilor acumulate în ultimele două decenii! Aceste datorii trebuie să le plătească statul, adică bugetul național, prin contribuția fiecăruia dintre noi, a noastră a tuturor! Cel mai simplu calcul ne dovedește că aceste datorii sunt prea mari și nu pot fi achitate. Suntem la cheremul creditorilor, iar aceștia până acum nu au dezvăluit ce ne vor cere în contul datoriilor imposibil de plătit! Nu au dezvăluit nici măcar cine sunt ei, creditorii!… Cine, din spatele băncilor finanțatoare, va stabili condițiile?

Întrebare capitală: recunoaștem aceste datorii? Ne considerăm răspunzători pentru politica dusă de guvernele care au contractat aceste datorii?

Reacția cea mai firească este să cerem toate detaliile legate de aceste contracte. Guvernul pornit sincer în căutarea soluției trebuie să înceapă cu cercetarea acestor contracte, cu scopul de a găsi orice fisură în temeiul căreia să se declare nulitatea contractului și a datoriilor astfel contractate. În afara acestor examinări tehnice, care cad în sarcina unor experți de prima mână, un guvern viitor responsabil și voitor de bine trebuie să-și pună câteva întrebări:

a) guvernul care a semnat aceste contracte era un guvern legitim, recunoscut ca atare de popor? Nu cumva era un guvern ajuns la putere prin fraudă electorală, prin abatere de la regulile democrației, cu sprijinul unor forțe de presiune și manipulare în spatele cărora se aflau chiar creditorii?

Exemplu tipic de scrutin falsificat, trucat, poate fi referendum-ul din 2003, din România, când alegerile s-au prelungit cu încă o zi, iar neregulile la vot și la numărarea voturilor au fost o mulțime. Prin acel fals s-a validat o nouă constituție, prin care se consfințea intrarea României în Uniunea Europeană și prevederi extrem de păguboase pentru români: străinii căpătau drept de a cumpăra bunuri imobiliare, terenuri agricole, legile UE căpătau putere în România. Pe scurt, România ceda prin constituție o serie de atribute ale suveranității sale ca stat.

Evident, la această întrebare – cât de legitim a fost un guvern?, este greu de dat un răspuns care să aibă valoare în justiție. Dar, pentru moralul public și pentru experiența istorică, și pentru ceea ce se cheamă crearea unui precedent, e bine să se ajungă la un răspuns, să se facă cunoscute toate datele certe care ar putea concura la articularea răspunsului, chiar dacă nu vom avea niciodată un răspuns net, clar și complet.

Cu alte cuvinte, nu putem prelua datoriile unui guvern înainte de a verifica dacă acele datorii au fost cotractate în mod corect.

b) de regulă, orice bancă pretinde clientului explicații detaliate cu privire la destinația împrumutului, la modul în care vor fi cheltuite sumele solicitate. Banca trebuie să știe și să aprobe ce urmează să facă debitorul cu banii solicitați. Mai mult, pe parcursul derulării împrumutului banca este obligată să supravegheze în ce măsură guvernul respectiv respectă proiectul pentru care a angajat acel împrumut. În măsura în care banca, adică MFI, nu s-a achitat de această obligație, în măsura în care guvernanții nu au respectat proiectul de investiție, de cheltuire a banilor, noi, urmașii unor debitori și creditori incorecți, avem dreptul să nu ne recunoaștem în guvernul iresponsabil și fraudator propriu zis. Avem dreptul să declarăm că nu ne considerăm răspunzători de cheltuirea acelor bani. Dacă banii nu au fost cheltuiți cu respectarea contractului de împrumut, răspunderea revine în întregime creditorului, iar debitorul nu poate fi implicat decât ca persoană fizică, particulară.

c) trebuie analizate cu grijă contractele încheiate de guvern cu banca creditoare. Dacă aceste contracte nu au și nici nu au avut o legătură clară, inechivocă cu problemele Țării, ale societății, împrumutul respectiv nu poate fi recunoscut ca izvor de obligații pentru societatea românească, pentru statul român. De asemenea, împrumuturile contractate pentru a plăti dobânda la împrumuturi incorect contractate, sunt împrumuturi pe care avem tot dreptul să le considerăm ne-valide. Dacă banii împrumutați nu au fost cheltuiți în folosul Țării, al societății românești, în interesul național al poporului, acel împrumut nu poate fi recunoscut ca datorie. Banca era datoare să-și dea seama că încheie contract cu un guvern impostor, iresponsabil, aventurier!

d) în analiza acestor contracte nu trebuie făcută distincția între instituțiile bancare: Fondul Monetar, Banca Mondială și alte bănci internaționale. Ele trebuie considerate în bloc ca o singură entitate, existând o binecunoscută coordonare a politicii duse de aceste bănci. Denumirea „finanța mondială” li se potrivește și putem opera cu ea nu numai pentru a ne exprima mai ușor, mai fluent. Ci și pentru a adopta aceeași poziție față de toate aceste instituții.

Cu alte cuvinte, trebuie să introducem distincția între contracte de împrumut valide, corecte, care merită să fie respectate, și contracte incorecte, ne-valide, care nu ne obligă în niciun fel, pe care nu le recunoaștem a fi valabile.

Criteriile după care vom face această distincție nu sunt numai cele de mai sus, las cuvîntul specialiștilor pentru a le completa, pentru a stabili un set complet și exact de criterii ale corectitudinii în această materie.

Nota bene: aplicarea măsurilor mai sus prezentate va fi mai eficientă și cu șanse mai mari de reușită dacă acțiunea respectivă se va porni simultan în mai multe țări, de către mai multe guverne naționale, corect orientate de o politică a interesului comunitar, național. Unei organizări internaționale a caracatiței financiare trebuie să-i răspundem printr-o solidaritate și coordonare internațională a guvernelor naționale, a factorilor civili angajați în spiritul normalității și al respectului pentru ființa umană. Marea Finanță Internațională trebuie să primească replica cuvenită de aceeași anvergură. E timpul să trecem la mondializarea opoziției față de politica marii finanțe internaționale.

Marea finanță mondială și alte structuri discrete sau secrete urmăresc și ele mondializarea, pe care au și numit-o Noua Ordine Mondială, o ordine conformă cu interesele cămătarilor, ale speculanților imunzi, ale unei false elite, suspectă de derapaj mental, al cărei proiect politic este ținut în mare secret deoarece pregătește un veritabil dezastru mondial, față de care războaiele provocate și întreținute de Marea Finanță Internațională până acum nu au fost decât repetiții pregătitoare pentru cataclismul apocaliptic plănuit. E timpul să organizăm Internaționala guvernelor naționale, a naționaliștilor autentici.

* Soluționarea crizei în care ne-a adus finanța mondială trebuie să fie ocazia potrivită pentru a întreprinde toate măsurile necesare pentru o normalizare a vieții economice planetare. Trebuie identificate acele reguli și practici bancare care au făcut posibilă conspirația finanței mondiale și succesul de care s-a bucurat până acum această conspirație. S-au făcut eforturi și cheltuieli exorbitante pentru a masca această conspirație, pentru a crea iluzia unei evoluții democratice a lumii, a lumii occidentale îndeosebi! Este foarte probabil ca aceste cheltuieli să nu mai poată fi susținute și să se fi ajuns la concluzia că este mai ieftină instaurarea propriu zisă a unui guvern mondial autoritar, dictatorial, care să acționeze pe față, iar la nevoie în forță.

Suntem în preziua unor schimbări radicale care urmăresc această țintă criminală. Credem că nu se poate rezolva problema crizei, a datoriilor uriașe acumulate de toate guvernele, fără măsuri radicale, care pe viitor să lipsească de mijloacele necesare orice tentativă de a se uzurpa și anula fragila stare de normalitate de care, de bine, de rău, avem parte încă. Trebuie gândit și acționat asupra rădăcinilor care au generat și susținut imensa și nefireasca putere pe care depozitele bancare au dobândit-o în lumea modernă! Nu este admisibil ca lumea noastră să ajungă la cheremul celei mai hulite îndeletnicitri: camăta! A celei mai nedemne categorii de oameni: cămătarii!

Din această perspectivă prezint ipoteza că vom fi feriți de multe rele și primejdii dacă pretutindeni în lume se va renunța la anonimatul și secretul proprietății. Cei care au teoretizat ani de zile împotriva proprietății de stat, comuniste, și au clamat dreptul persoanei, al individului la proprietate, au afirmat pe bună dreptate că proprietatea este intim legată de ființa omului, că este o expresie a personalității sale, a împlinirii sale ca individ întreprinzător, chibzuit, econom. Subscriu la aceste frumoase principii și mă întreb ce nevoi ale ființei umane sunt satisfăcute prin secretizarea proprietarului sau prin instituția proprietății anonime, a societăților anonime și a altor forme de mascare a raportului individ – proprietate. Consider că secretizarea averilor atentează la demnitatea ființei umane, face posibilă transformarea omului în sclav al dorinței nelimitate, morbide, de a avea, de a poseda. Trebuie gândită o lume în care averea să nu însemne puterea de a dispune de alții, de viața și voința altora. Transparența, de care s-a vorbit atât de mult până în 1990, trebuie să devină o regulă în activitatea bancară, în sistemul de stocare a valorilor mobile, în regimul proprietății imobiliare. Nu există nici un motiv serios, cu acoperire morală, pentru ca un om să facă o taină, un secret din dimensiunea și natura proprietății pe care s-a învrednicit s-o dobândească!

Din această perspectivă trebuie revăzut sistemul care permite jocul speculativ la bursă, sursă a unor malversații și câștiguri ilicite, sistem care invită la fraudă și corupție, înșelătorie, asociere în vederea spolierii altora.

E timpul să gândim cu seriozitate la stabilirea și introducerea regulilor care să prevină pe viitor orice încercare, vecină cu demența criminală, de a introduce un sistem politic globalizant fără consultarea corectă a celor implicați și interesați în funcționarea unui astfel de sistem.

București, 6 decembrie 2011
ION  COJA

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Stroke
  • Quote
 
  • 250 Characters left