Loading...
 Sfatul Țării Românilor de Pretutindeni
Aristide Buzuloiu / Site ATITUDINI
Aristide Buzuloiu

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 
În toamna anului 1990, când m-am întors din Siberia, la PNŢCD, răceală şi agresivitate. De ce, Doamne?! Întreaga conducere ştie de ce. Domnul  Corneliu Coposu fusese invitat la Ambasada URSS. Tovarăşul ambasador i-a spus că nu înţelege de ce Dreptatea, ziarul PNŢCD, este oficina Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău. Având în vederea că în Dreptatea din 28 august 1990 este comunicată opiniei publice româneşti întreaga conducere a PNŢCD-subsemnatul apărând în corpul membrilor supleanţi ai Comitetului de conducere-adjuncţii departamentelor centrale-bănuiesc că întâlnirea cu ambasadorul URSS a avut loc după această dată. Cu toată discreţia, am fost împins afară din conducerea PNŢCD şi de la Dreptatea.

Guvernanţii de la Bucureşti s-au speriat şi mi-au reproşat că am fost la Boris Elţîn (Federaţia Rusă), în conflict cu Mihail Gorbaciov (URSS). Le-am răspuns că pot repeta vizita, de data aceasta la d-l Mihail Gorbaciov. După ce le-am explicat şi s-au convins că pot fi primit de Mihail Grobaciov, au tăcut. De frica URSS, nici Corneliu Coposu nu a a scăpat! Deşi avea drum liber la Guvernul Elţîn, nu a răspuns conform aşteptărilor. Ar fi fost în interesul României şi al Reîntregirii României. Atunci, Boris Elţîn avea nevoie de aliaţi. Corneliu Coposu, nici după căderea lui Mihail Gorbaciov, nu a reuşit să se mobilizeze pentru o astfel de vizită. Istoria îi oferise şansa ieşirii, în interesul României, pe prim planul vieţii internaţionale. Când era rugat şi sfătuit să se întâlnească cu Boris Elţîn, se ridica în picioare, înviorat, dar după câteva secunde, se aşeza iar, abătut. Întrebând pe cineva, de ce această reţinere, ezitare, neputinţă, mi-a răspuns, din cauza fricii pe care a acumulat-o în urma bătăilor primite în puşcărie, de la KGB-işti. Adaug eu, KGB-iştii   l-au supravegheat şi după ieşirea din puşcărie şi, neîndoielnic şi după Revoluţie. Cu alte cuvinte, nici Guvernul, nici Opoziţia nu s-au angajat pentru Reîntregirea Ţării. Este de notorietate publică faptul că membri PNŢCD, sfătuiţi de conducerea PNŢCD, frânau mitingurile Societăţii Culturale Bucureşti-Chişinău în sprijinul fraţilor de peste Prut şi al Reunificării Ţării, determinând oamenii să nu mai vină la mitinguri, susţinând că nu e momentul pentru asemenea activităţi. Să aşteptăm până va fi răsturnat FSN de la Putere, până va ajunge PNŢCD la guvernare. A ajuns, dar ne-a dezamăgit pe toţi. Dar să revenim în anul 1990, la Discursul domnului Corneliu Coposu, Preşedintele PNŢCD(Dreptatea, 4 decembrie 1990), rostit la Alba Iulia. Cuprinde o singură referire la teritoriile româneşti de peste Prut, prin cuvintele Chişinău şi Cernăuţi, iată fragmentul: „Să închinăm gratitudinea ţării, marilor făuritori ai României: Regele Ferdinand, Ionel Brăteanu, Take Ioneascu, Nicolae Filipescu, Nicolae Iorga, celor care au stat în fruntea obştei la Chişinău şi Cernăuţi“. Dar în Cuvântarea ţinută de d-l Corneliu Coposu la 1 Decembrie1991 (Dreptatea 5/6 decembrie 1991)? Absolut nimic, nimic, nimic. Mai e loc de vreo îndoială de ce se petrecea la vârf, în conducerea PNŢCD? Tentativa de reinstaurare a comunismului, cunoscută sub numele de Puciul de la Moscova, din august 1991, a derutat PNŢCD, dovadă că prima reacţie a unui lider PNŢCD, la Televiziune, a fost considerată regretabilă. Cuvântarea lui Corneliu Coposu de la 1 Decembrie 1991 ne adevereşte că PNŢCD nu se eliberase se sindromul terorizant al Kremlinului. Corneliu Coposu, chiar în timpul Puciului, fiind solicitat să reacţioneze, nu s-a pronunţat, în nici un fel, decât astfel: “ Dar dacă vin ruşii?” Înţelegem această stare de spirit. Nu judecăm pe nimeni. Consemnăm doar date, fapte, atitudini, etc., aşa cum au fost. Prin aceste mărturisiri nu am negat dorinţa fierbinte a lui Corneliu Coposu pentru Reîntregirea Ţării. Îşi iubea ţara şi suferea în faţa marilor nedreptăţi făcute poporului român de către Moscova. A plecat la Domnul în 1995, cu un an înainte ca PNŢCD să ajungă la guvernare. Ne-a lăsat totuşi, o cuvântare, ca un testament pentru Reîntregirea României, dar, prea târziu. Se impune deci să întârziem câteva rânduri asupra Declaraţiei privind Basarabia-redactare Pop Iftene-text difuzat participanţilor la Congresul PNŢCD din ianuaie 1996. Declaraţia, după discuţii, urma să fie votată şi să devină document al acestui Congres, document de partid. Numai că s-a întâmplat ceva ce ar fi dezonorat orice partid. În timp ce autorul Declaraţiei o citea, pe scenă, la microfon, alături de întregul prezidiu, un ţărănist, din sală, se repede spre scenă şi strigă spre Iftene Pop, de ce nu a ridicat problema Basarabiei când lucra la Ministerul de Externe, pe vremea lui Ceauşescu, iar spre prezidiu, s-o lăsăm mai încet cu Basarabia, cu acest teritoriu, deoarece nu avem temei să-l considerăm românesc. Prezidiul Congresului PNŢCD s-a înmuiat, s-a conformat şi doar în trei-patru minute a scos de pe ordinea de zi Declaraţia, d-l Ion Diaconescu spunând, în plenul Congresului, că după Congres o vor îndrepta spre secţiile de tineret ale filialelor din ţară… Şi s-a înmormântat Declaraţia pentru Basarabia. PNŢCD încă nu ajunsese la guvernare. Să fi fost vorba tot de frica de KGB? Dar iată, Convenţia Democrată, în 1996, câştigă alegerile. Partidul cel mai important, PNŢCD. Reprezentantul Convenţiei, prof. univ. Emil   Constantinescu ajunge preşedinte al României. La câteva luni după investitură, ne surprinde pe toţi, cedând Ucrainei, sudul Basarabiei, nordul Basarabiei, Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei (Şi după cum se poate constata şi Insula Şerpilor), fără să menţioneze Pactul Molotov-Ribbentrop. E vorba de Tratatul cu Ucraina, prin care se recunoaşte actualele graniţe… aşa, de parcă teritoriile rămase la Ucraina nu ar avea nici o legătură cu România.

Tot după preluarea puterii de către PNŢCD, urmaşul lui Corneliu Coposu la conducerea PNŢCD, d-l Ion Diaconescu, la un an de la preluarea guvernării, a fost la Moscova. Deşi Guvernul Federaţiei Ruse îşi dăduse acordul de principiu încă din 1990, pentru şcoli în limba română în întrega Federaţie Rusă, acord despre care PNŢCD a fost informat în detaliu, d-l Ion Diaconescu nu a ridicat problema protejării minorităţilor româneşti. Orice comentariu e de prisos. A se citi, spre edificare, Stenograma convorbirilor de la Moscova.


  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Stroke
  • Quote
 
  • 250 Characters left