Loading...
 Sfatul Țării Românilor de Pretutindeni
Aristide Buzuloiu / Site ATITUDINI
Aristide Buzuloiu

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 
Desigur PNŢCD a avut şi momente foarte bune. Aşa, declaraţia de partid Nu există un drept de autodeterminare pentru Basarabia şi Bucovina (Drepatea 25/26 nov. 1991). Prin aceasta îşi respecta titlul de partid naţional. Dacă nu s-ar fi abătut de la ea, sau dacă nu ar fi ignorat-o, chiar dacă o astfel de implicare a fost după marile şanse de Reîntregire a României, tot am fi avut un partid politic, atât de necesar, pentru a nu se ajunge la dăruirea unui important teritoriu românesc, Ucrainei, fără nici un fel de referire la Pactul Molotov-Ribbentrop. Azi s-a ajuns la o situaţie extrem de penibilă. În România liberă din 23 august 1999, Pop Iftene semnează o pagină intitulată Pactul Ribbentrop-Molotov. Pentru a contrapune atitudinnea PNŢCD, din aprilie 1991, unui proiect de tratat cu fosta URSS, semnat de preşedintele Ion Iliescu, referindu-se la acel tratat, d-l Pop Iftene scrie negru pe alb: „în care nu se pomenea nimic de efectele profund nocive pentru România şi ilegale, ale Pactului Ribbentrop-Molotov“, şi face trimitere la „o declaraţie“ a PNŢCD (Dreptatea 3 mai 1991), despre care acelaşi Pop Iftene scrie, tot negru pe alb, că PNŢCD „expres sau în subtext arată că URSS trebuia să recunoască în viitorul tratat româno-sovietic nulitatea ab initio a Pactului şi în privinţa României“. Subtext are acelaşi înţeles ca printre rânduri. Numai în unele declaraţii ale PCR se citea printre rânduri, dar în democraţie, într-o problemă vitală pentru România, este de neacceptat. De ce a evitat Pop Iftene declaraţia din 25/26 noiembrie? Pentru că PNŢCD cerea Guvernului FSN de atunci „Să facă o declaraţie publică, în momentul în care Ucraina va deveni independentă (după toate probabilităţile la 1 decembrie a. c.) în care să se arate că Bucovina de nord, Ţinutul Herţa, fostele judeţe Hotin, Cetatea Albă şi Ismail, ca şi Insula Şerpilor au fost acaparate de URSS cu forţa de la România şi incluse ilegal în statul ucrainian. Ele vor trebui să revină României, în urma unor negocieri, pe cale paşnică “(Subliniem că aceasta nu este „o declaraţie“ ci, Declaraţia Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat-cu litere mari). PNŢCD încă nu  ajunsese la guvernare. Dar, peste câţiva ani, în 1996, înainte cu câteva săptămâni de a prelua puterea? Revenim la textul lui Iftene Pop: „Negocierile pentru un tratat cu statul succesor, Rusia, au foat reluate şi purtate timp de câţiva ani, pentru ca în 1996 (tot în aprilie) să se ajungă la un text ce urma a fi parafat, pentru care E. Primakov, ministrul de externe rus, din acea vreme, venise în mare grabă, tocmai din China, scurtându-şi vizita în acea ţară. Numai că, deoarece nici acest proiect nu făcea vreo referire la Pactul Ribbentrop-Molotov, PNŢCD şi alţi membri ai opoziţiei, în Consiliul Consultativ de pe lângă MAE, au respins parafarea lui, E. Primkov plecând din România, prin trântirea uşilor şi foarte iritat… E. Primakov, cât a fost ministru de externe şi apoi prim-ministru al Rusiei, deci şi în 1999, susţinea că nu va schimba nici o virgulă la proiectul de Tratat neparafat în 1996 şi nici nu va accepta vreodată condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov“. A avut această atitudine politică responsabilă a PNŢCD, o bună mediatizare? Da şi pe merit. Aşa, în Cotidianul din 25 aprilie 1996, sub titlul CDR acuză conţinutul Tratatului cu Rusia, se scrie: „CDR a propus ieri o întâlnire urgentă a tuturor partidelor  parlamentare, cu preşedintele Ion Iliescu. Obiectul acestei întâlniri îl constituie discutarea conţinutului Tratatului cu Rusia, care se pare că va fi semnat în curând. Caracterul urgent al propunerii este deteminat de iminenta întâlnire-la sfârşitul acestei săptămâni-dintre Ion Iliescu  şi şeful diplomaţiei de la Kremlin, Evgheni Primakov. Conform unor date de ultimă oră, staff-ul CDR este îngrijorat de posibilitatea conform căreia partea română  să fi abandonat încercarea de a include în acest tratat o prevedere care să condamne Pactul Ribbentrop-Molotov. CDR intenţionează-în cazul în care întâlnirea cu Ion Iliescu se va materializa-să preîntâmpine eludarea din tratat a condamnării Pactului Ribbentrop-Molotov. Totodată, principala alianţă a Opoziţiei condamnă faptul că ministrul de externe Teodor Meleşcanu nu a considerat oportun să se consulte cu forţele politice parlamentare, înainte de a pregăti parafarea acestui tratat (L. G.)“.

Poziţia  lui Primakov era a unui disperat şi iritat în grandomania sa autoritară, imperială, de care nu se debarasase, deşi Rusia pornise pe calea democraţiei. Prin astfel de reacţii, mărturisea că nu are de ales, decât să accepte includerea Pactului Molotov-Ribbentrop în Tratatul cu România. Făcea presiuni psihice, ca pe vremea URSS şi atât, mizând pe slăbiciunea unor români bolnavi de efectul terorizant al Kremlinului. La fel cum a procedat peste câteva luni Ucraina, care a reuşit, în câteva zile să sperie Convenţia Democrată, în frunte PNŢCD-strigând că România are pretenţii imperialiste.Ar fi momentul să ne reamintim că atât URSS cât şi Ucraina nu aveau cum să invoce nici Tratatul de Pace de la Paris, din 1947, deoarece în acest tratat URSS a impus formularea că frontiera dintre URSS şi România s-a stabilit conform “acordului” din 1940 dintre URSS şi România. Un astfel de acord nu a existat. Moscova a încercat să şteargă prin cuvântul acord, pe cel de ultimatum, să ascundă faptul că în 1940 a dat un ultimatum României, impunând, prin ameninţarea cu forţa, pe baza Pactului Molotov-Ribbentrop, o nouă frontieră (în interiorul României), între URSS şi România. Cu alte cuvinte anexarea Răsăritului României, de către URSS, pe baza Pactului Molotov-Ribbentrop, este confirmată chiar de textul  Tratatului de Pace de la Paris, din 1947. Pop Iftene, după cum se poate constata, evidenţiază respingerea proiectului de tratat cu Rusia, de către PNŢCD şi alţi membri ai opoziţiei, dar lasă sub tăcere că doar peste câteva luni, CD, în frunte cu PNŢCD, parafează tocmai un astfel de tratat cu Ucraina, creînd un precedent periculos pentru semnarea tratatului cu Republica Moldova şi Rusia. Se ştie că vina pentru semnarea unui astfel de tratat o are, prin excelenţă, preşedintele Emil Constantinescu, dar şi d-l Adrian Severin, ministrul de externe, membru al Partidului Democrat, care face parte din Coaliţia guvernamentală. Zelul şi graba preşedintelui Emil Constantinescu şi secondarea hotărâtă a d-lui Adrian Severin au deschis mai  adânc rana în fiinţa poporului român şi ne-au cernit feţele tuturor. Fără Reîntregirea României, dinamica Neamului Românesc este grav perturbată. Au procedat de-a-ndoaselea, contrar istoriei românilor. Că după această parafare, vociferările ulterioare ale lui Primakov au avut un suport, nimeni nu poate nega. Mai reţinem câteva rânduri din textul lui Iftene Pop: „Iritarea s-a transmis, curios, şi puterii de atunci, exprimată între altele în comunicatul de presă al Preşedenţiei, din 6 mai 1996, căreia PNŢCD i-a răspuns tot printr-un comunicat (10 mai) şi o declaraţie ceva mai extinsă (16 mai). Întrucât declaraţia PNŢCD cuprindea o argumentaţie juridică şi ştiinţifică veritabilă, inedită şi dificil de combătut…“Numai că această declaraţie ceva mai extinsă face parte din Declaraţia la care Congresul PNŢCD, din ianuarie 1996, a renunţat (mai bine zis s-a lepădat) şi de care, în luna mai se foloseşte conjunctural, iar la câteva săptămâni, după ce Convenţia Democrată, în frunte cu PNŢCD preia puterea, o ignoră din nou, nefăcând în Tratatul cu Ucraina, nici o referire la Pactul Molotov-Ribbentrop.

Prin aceste observaţii, în nici un caz nu negăm că Iftene Pop este specialistul de necontestat al PNŢCD în problema Răsăritului României anexat la URSS şi nici că este autorul unei excelente cărţi despre Basarabia.

Este şi PNŢCD un partid KGB-ist? Nu, dar prin vidul faţă de Reîntregirea României, prin lipsa unui program unionist până la preluarea Puterii, în 1996, apoi prin renunţarea la Pactul Molotov-Ribbentrop, a făcut servicii intereselor Rusiei şi Ucrainei.

Dar d-lui Iftene Pop i-a scăpat, regretăm sincer, şi Declaraţia Parlamentului României cu privire la referendumul din Ucraina din            1 decembrie 1991. Se impune precizarea că Gheorghe Gavrilă Copil a avut o contribuţie importantă la redactarea Declaraţiei PNŢCD din 25/26 nov. 1991, ceea ce explică faptul că Declaraţia Parlamentului seamănă în spirit şi text cu Declaraţia PNŢCD. Desigur aşa ceva nu ar fi fost posibil fără o conlucrare cu un deputat FSN, în două nopţi, deputat prin care câteva formulări ale lui Gheorghe Gavrilă Copil au fost preluate de ceilalţi parlamentari ai puterii, ca şi cum ar fi venit de la dânşii. La textul Declaraţiei s-au raliat şi parlamentarii Opoziţiei. Ea s-a votat cu uşurinţă şi rapiditate, încât preşedintele Ion Iliescu a aflat de ea  după vot. A reacţionat absolut regretabil, iritat, spunând că nu a ştiut nimic şi că s-a săvârşit o mare greşeală. Parlamentarii Puterii n-au mai făcut asemenea greşeli. Şi nici din partea Preşedenţiei şi a Guvernului nu s-au săvârşit. Dar şi Opoziţia a lăsat în uitare această declaraţie. Atunci Ucraina se sbătea pentru a-şi dobândi independenţa. Delegaţii Ucrainei votaseră pentru declararea Pactului Molotov-Ribbentrop nul ab iniţio. Opoziţia era obligată să interpeleze Puterea, inclusiv prin moţiune simplă sau de cenzură, pentru această problemă, nu să abandoneze şi ea cauza sfântă a tuturor românilor. Se impune să reţinem câteva fragmente din această Declaraţie (publicată în presa timpului, din care amintim România liberă din 29 decembrie 1991, iar la Chişinău, Ţara, nr. 50, decembrie 1991): „Având în vedere că acest referendum ar urma să se desfăşoare şi pe teritoriile româneşti-Bucovina de nord, ţinutul Herţa, ţinutul Hotin, preum şi judeţele din sudul Basarabiei, Parlamentul României declară solemn că aceste teritorii au fost rupte din trupul ţării, iar pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat nul şi neavenit ab initio, de URSS, la 24 decembrie 1989 şi de Parlamentul României, la 24 iunie 1991. Desigur, este dreptul Ucrainei să organizeze un referendum pentru independenţa sa, dar acest referendum nu poate avea valabilitate în privinţa teritoriilor româneşti anexate abuziv de fosta URSS, teritorii care nu au aparţinut niciodată Ucrainei şi sunt de drept ale României… Parlamentul României declară solemn că referendumul organizat de autorităţile de la Kiev în teritoriile româneşti încorporate cu forţa în cadrul fostei URSS-respectiv în Bucovina de nord, ţinutul Herţa, ţinutul Hotin, precum şi judeţele din sudul Basarabiei-este nul şi neavenit, precum şi consecinţele acestuia. Parlamentul României cere parlamentarilor şi guvernelor tuturor statelor, care vor recunoaşte independenţa Ucrainei, să declare expres că această recunoaştere nu se extinde asupra teritoriilor româneşti menţionate… Parlamentul României solicită guvernului ţării să înceapă de urgenţă negocieri cu autorităţile de la Kiev în problema teritoriilor româneşti anexate cu forţa de URSS“.

România făcuse prin această Declaraţie un pas clar, recunoaşterea independenţei Ucrainei, dar nu şi asupra teritoriului românesc anexat prin Pactul Molotov-Ribbentrop, recunoaştere conformă cu declararea Pactului Molotov-Ribbentrop nul ab initio, la 24 decembrie 1989 şi de către toţi deputaţii Ucrainei. Numai că această Declaraţie a fost în contradicţie cu poziţia preşedintelui Ion Iliescu, cu a prim-ministrului Petre Roman, prin miniştrii  dumnealui de externe, şi cu a ambasadorul român de la Moscova, d-l Şandru, faţă de Actul final de la Helsinki, în 1990 (Când toate elementele pentru Reîntregirea României erau întrunite, inclusiv enorma simpatie internaţională pentru mişcarea unionistă care se manifesta la scara întregului popor român), în 1991 şi în continuare, poziţie pentru care nu şi-au cerut scuzele de rigoare nici azi. Au acţionat făţiş împotriva tuturor unioniştilor români, de pe ambele maluri ale Prutului şi altfel, la vedere, opunându-le o altă opinie, a oficialităţilor, înfluenţând milioane de români, în primul rând prin televiziune, pe care o controlau în întregime, dar şi prin presă şi radio. Au repetat de atâtea ori, despre angajamentul ţării noastre la Actul final de la Helsinki, subliniind că între principiile unanim acceptate ale acestui Act este şi cel referitor la inviolabilitatea frontierelor. În această formulare era şi un fel de ameninţare la adresa unioniştilor şi de stârnire împotriva lor a unor români, ca şi cum unioniştii ar încălca acest acord şi ar expune România unor primejdii. Numai că tovarăşii de mai înainte, toţi, ştiau prea bine, că Actul final de la Helsinki prevedea posibilitatea modificării graniţelor prin buna înţelegere între părţi, dar despre aşa ceva n-au scos o vorbuliţă, ca şi cum nu ar fi existat, făcând astfel servicii Moscovei şi Kievului şi deservicii României. Situaţia este evidentă şi fără replică. Aceleaşi personaje trăiesc şi azi, bine mersi, defilând în înaltele organisme statale româneşti şi la televiziune şi la radio şi în presă. Asta manipulare a românilor! Cam cât respect şi bun simţ au manifestat faţă de acei români care i-au crezut, neştiind toate prevederile Actului final de la Helsinki ?!


  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Stroke
  • Quote
 
  • 250 Characters left